NATO și Uniunea Europeană au exprimat preocupări privind utilizarea de către Rusia a televiziunilor și Internetului pentru o campanie deliberată care ar viza dezinformarea. UE a creat în 2015 un departament special pentru combaterea propagandei ruse.
Un proiect al NATO obținut de agenția Reuters relevă planuri de creare a unui departament special pentru folosirea unor tactici militare în scopul înțelegerii adversarilor și influențării publicului străin. Documentul de 23 de pagini, parte a unui plan amplu al NATO, reprezintă însă un subiect sensibil.
„NATO analizează modalități strategice care să fie transpuse în cuvinte și acțiuni adaptate în mod adecvat, cultural, pentru a fi acceptate de un public larg și a contracara campaniile rivalilor”, precizează documentul.
Ideea unei campanii NATO este favorizată de Marea Britanie și de alte țări, dar Statele Unite susțin că au o atitudine reticentă față de utilizarea propagandei.
Oficialii NATO argumentează că cele 28 de state democratice și-au construit credibilitatea pe transparență și adevăr.
„Unul din principalele principii ale NATO este că nu putem contracara propaganda prin propagandă”, a declarat Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al Alianței Nord-Atlantice, citată de Reuters.
Rusia a creat un trust media care are sute de jurnaliști, Sputnik, în scopul contracarării agresivei propagande occidentale. De asemenea, Moscova este foarte activă pe Internet, inclusiv pe site-uri de socializare și pe bloguri.
La rândul său, NATO ar putea declasifica mai rapid imagini pentru a fi utilizate în momentul emiterii avertismentelor de securitate și va intensifica activitățile de comunicații în medii de socializare online.